Prima fotografie panormaica din Orasul Carei, in format mediu sau mare, exclusiv pe OrasulCarei.ro
Începând cu
sec. XIX se dezvoltã mult industria micã. Se înfiinteazã
institutiile publice. În 1871, Careiul este declarat oras, având un
consiliu organizat. În acelasi an se dã în folosintã
calea feratã Carei-Satu Mare. Drept de alegãtor aveau doar cei care
plãteau dãri mai mari, deci, în posturile de conducere aveau
acces doar maghiarii. Totusi, sedintele congregatiei judetului tinute la Carei
sunt memorabile pentru apãrarea fiintei etnice a românilor din aceste
regiuni. Doctorul Vasile Lucaciu "leul de la Sisesti" în aceste
sedinte îsi rostea cuvântãrile înflãcãrate
si hotãrâte în apãrarea drepturilor românilor
la viata administrativã a judetului. În tot acest timp singurul sprijin
pentru apãrarea limbii si credintei românilor a fost Biserica. Tocmai
de aceea slujitorii ei au fost tinta de atac a celor ce doreau maghiarizarea.
Se remarcã o puternicã miscare culturalã a românilor
prin înfiintarea societãtilor de lecturã, asa cum este cea
din 1874 de la gimnaziul din Carei.
Desi numele le-au fost maghiarizate
(sã nu uitãm cã aparatul administrativ era maghiar), sufletul
si constiinta au rãmas românesti. În toamna anului 1918 se
intensificã lupta de eliberare nationalã. Luna noiembrie aduce preluarea
de cãtre consiliile nationale a administratiei. La adunarea popularã
din Carei, prilejuitã de constituirea Consiliului National Român
al plãsii, s-a votat "lepãdarea de jugul strãin si unirea
cu patria-mamã". Asa se explicã bucuria cu care au fost primite
primele trupe ale armatei române în Carei la data de 19 aprilie 1919
si regele Ferdinand I la 10 mai 1919, evenimente posibile în urma Unirii.
Dupã Unire, Careiul, sub
denumirea de Careii Mari, pierde din importantã, functia de centru de comitat
revenind orasului Satu Mare. De remarcat activitatea liceului "Vasile Lucaciu".
În perioada interbelicã se înfiinteazã Fabrica de ulei
"Ardealul" , Fabrica de hârtie si douã fabrici de cãrãmizi,
fãcându-se trecerea de la productia de atelier la cea de fabricã.
Prin
Dictatul de la Viena ( 30.08.1940 ) s-a smuls României partea de N-V a Transilvaniei.
Starea de spirit patrioticã a populatiei s-a exprimat din prima clipã,
unitatea militarã de lângã Carei ripostând ferm la aparitia
trupelor hortyste. A urmat o perioadã de crime, maltratãri de cãtre
trupele de ocupatie.
Careiul revine
în centrul atentiei în octombrie 1944, atunci fiind ultima "ultima
brazdã de pãmânt" din teritoriul României eliberatã
de sub dominatia fascistã de cãtre armata românã sprijinitã
de populatie. Ca peste tot, a urmat perioada comunistã, cu nationalizãri,
colectivizare si industrializare fortatã. Au fost nationalizate gospodãrii
agricole bine lucrate , fiind transformate în ferme : Spitz, Klara, Lili.
De mare însemnãtate este construirea retelei de canale pentru transportul
apei în perioada 1970-1975. Canalul de 21 km, care transportã apa
din zona Vetis-Doba la Carei a favorizat dezvoltarea industrialã. Pe lângã
unitãtile de industrie micã ( Crasna, Stãruinta si Progresul
), s-au înfiintat si unitãti mari : Fabrica de biscuiti, Filatura
de bumbac, Fabrica de prelucrare a inului si cânepii, Întreprinderea
de utilaj minier UNIO, Fabrica de lapte praf, Fabrica de zahãr, Fabrica
de mobilã "Mobicrasna".
